Stătea singura, cu o plasa mare de cumpărături sprijinită pe marginea de beton a parcării. În jurul ei era plin de tineri,unii întorși de la distracție, alții întorși de la serviciu. Cu toții în stația de autobuz.
M-a întristat să-i văd picioarele umflate de începutul căldurii acestui an. Apoi postura sa m-a trimis cu gândul la o camera goala, mobilata sumar și plina de cărți. Fără fotografii. Fără amintiri. Totul aranjat discret cum poți găsi doar intr-o locuință ocupata doar de o persoana în vârstă.
Întipărită aceasta senzație pe creier, toate gândurile mi-au zburat spre persoanele dragi ajunse la o anumita vârstă. Și mi-am dorit atat de mult ca ei sa nu cunoasca singurătatea de a face cumpărăturile, de a aștepta autobuzul, de a cara bagajele de unul singur. Clipele acelea, in momentele acelea nu ar trebui trăite de unul singur.
Dar poate perspectiva mea nu se aplica deloc acelei doamne. În esență, a fi singur te învata să fii puternic, sa te descurci, sa te organizezi și sa faci cât poți de bine din ceea ce ai. Nu e pentru toți singurătatea, cred ca se învață compania ei. Riscul e ca poate se ajunge a nu mai stii/a nu mai vrea sa petreci timp cu alții. Aici își pune amprenta viața pe care ai avut-o, posibilitățile, ceea ce ai văzut, ceea ce ai trăit. Experiența.
Rotile se învârt iar pașii continua sa poarte greutatea. Nu au de ales.
Se merge înainte, mereu.
Zicea cineva: chiar și când nu mai poți, tot mai poți puțin!
gânduri 