Fii gentleman, ține tu umbrela!

Ce mi-a fost dat sa văd în acesta perioada cu ploi, soare, curcubeu și iar ploi, nu va puteți imagina. Așa ca va povestesc.  Când stai afară la țigară, în fata ochilor ti se desfășoară o lume de neimaginat.

Tot ceea ce ați citit prin romanele englezești,  toate filmele și acelea englezești sau americane, în lumea reala sunt praf în vânt.  Nu exista. Nu, și iar nu. ( exista excepții, dar acum nu vorbim despre ele).FB_IMG_1490905906204

Ploaia scoate la suprafață subtilități masculine de nedecifrat altfel. Povestea pe scurt e asta,  am văzut zeci de cupluri în care ea ținea umbrela deasupra căpșorului partenerului, iar el, micuțul, ținea mâinile în buzunare, ca de, ploua și e frig. Și dacă el e mai înalt ca ea, cursuri de balet iti  trebuie. O tragedie!

Zeci, nu exagerez. Imi făcusem program. Am zis sa le mai dau o șansă, ca poate la amiaza sau seara sunt obosiți, dar nu, și dimineața făceau la fel.

II priveam așa ca pe niște pui speriați de apa cum  habar nu își dădeau seama ca ceea ce le protejează capul nu e aura angelica, ci partenera.

Vina e a noastră, a femeilor. Dacă nu se prinde, ii insinuam. Dacă iar nu se prinde, îi ziceam direct: „Auzi iubi, ce zici, ești gentleman și duci tu umbrela?!”

Ploaia poate fi o oportunitate de apropiere, diametrul umbrelei nu e ca cel al Pământului,  deci se sta apropiat unul de altul.  Lipiți. Ce sa-ți dorești mai mult?

So do it, be gentlemen.

Greutatea singurătății purtata pe picioare

Stătea singura, cu o plasa mare de cumpărături sprijinită pe marginea de beton a parcării.  În jurul ei era plin de tineri,unii întorși de la distracție,  alții întorși  de la serviciu.  Cu toții în stația de autobuz.

scris1M-a întristat să-i  văd picioarele umflate de începutul căldurii acestui an. Apoi postura sa m-a trimis cu gândul la o camera goala, mobilata sumar și plina de cărți.  Fără fotografii. Fără amintiri. Totul aranjat discret cum poți găsi doar intr-o locuință ocupata doar de o persoana în vârstă.

Întipărită aceasta senzație pe creier, toate gândurile mi-au zburat spre persoanele dragi ajunse la o anumita vârstă.  Și mi-am dorit atat de mult ca ei sa nu cunoasca  singurătatea de a face cumpărăturile, de a aștepta autobuzul, de a cara bagajele de unul singur. Clipele acelea, in momentele acelea nu ar trebui trăite de unul singur.

Dar poate perspectiva mea nu se aplica deloc acelei doamne. În esență,  a fi singur te învata să fii puternic,  sa te descurci,  sa te organizezi și sa faci cât poți de bine  din ceea ce ai. Nu e pentru toți singurătatea,  cred ca se învață compania ei. Riscul e ca poate se ajunge a nu mai stii/a nu mai vrea sa petreci timp cu alții. Aici își pune amprenta viața pe care ai avut-o, posibilitățile,  ceea ce ai văzut,  ceea ce ai trăit.  Experiența.

Rotile se învârt iar pașii continua sa poarte greutatea. Nu au de ales.

Se merge înainte,  mereu.

Zicea cineva: chiar și când nu mai poți, tot mai poți puțin!

Acel zambet

Era unul din acele zambete deosebite, iradiind un fel de incredere nesfarsita, un suras pe care-l intalnesti de patru sau cinci ori in viata…Surasul acesta te facea sa crezi ca erai inteles exact asa cum ai fi vrut sa fii inteles, ca cel care ti-l adresa credea in tine asa cum si tu insuti ai fi vrut sa crezi , ca avea despre tine tocmai impresia pe care ai fi vrut, in momentele tale cele mai bune, sa o lasi.

Suflete pereche

Nu am mulți prieteni. Nu sunt una prietenoasa de fel, dificila pana la stele și greu de înțeles.  Dar îi am pe aceia buni. Sunt sufletele mele pereche, acelea care asculta doar din priviri, încet și cu răbdare.  Care îmi spun ca pot, ca mă iubesc așa cum  sunt, care sunt acolo. Îmi știu istoria, cu atatea rele și atâtea bune, si totuși sunt acolo. Acelea care mă fac sa fiu ceea ce sunt eu astăzi.  Îmi știu rănile,  mi-au văzut lacrimile și m-au făcut sa rad. Îmi dau curaj. FB_IMG_1488003812439

Când s-au împărțit Sufletele pentru Anca, ei m-au ales pe mine și eu pe ei. E o legătură dincolo de km, dincolo de prezenta, dincolo de constrângeri,chiar și când ochii nu ni se întâlnesc pentru mult timp. Ramai acolo suspendat in aer si iti ții respirația.

Știi ca dacă ramai fără,  ei isi  dau aerul pentru tine.

E bine,  atât de bine.

E greu uneori ca nu ai un umăr aproape pe care sa iti  apleci capul, dar mă uit la cerul cu nori, și știu,  asta  știu sigur, ca ei sunt. Și eu sunt prin ei.

Va iubesc!

Cele 4 generații

Fiul meu e norocos ca are încă o străbunica. Așa a fost sa fie. În anii buni, ajungem sa ne vedem cu toții o data pe an. Asta de sărbători.  Iar astăzi a fost așa o zi. Intr-o bucătărie pătrată, odată cu cuptor cu lemne în care se  făcea pâine de casa și henclese, se stătea la cald și se bea vin/ceai,  ne-am adunat 4 generații. De la peste 80 de ani la 2 ani si 10 luni ( fara o săptămână ). 20170414_143557

Copilăria mea s-a împărțit intre drumuri la câmp,  cu carul și cu ceva animale. Mirosul și liniștea de atunci am regasit-o azi, chiar și printre cele 11 voci răsunătoare.  Lucrurile erau însă schimbate, noi eram schimbati.

Sura nu mai găzduia capite de fân,  grajdul nu mai răsuna sub copitele animalelor. Mi s-a părut ca timpul s-a oprit, deși era exact invers.

Sa știi ca ai avut și tu 2 ani și ceva și ca poate vei ajunge la 80, asta  a făcut sa stea timpul.

Fiecare dintre cele 4 generații cu poveștile ei, stilul  sau de viață și mai ales, experiență.

Recunosc, nostalgie a fost la greu. Poate pentru ca știu sigur ca tot ce am trăit atunci nu se va mai întoarce.

Timpurile au trecut și vin altele năvală,  fără sa te întrebe dacă vrei.

Așa ca închizi ochii și speri sa nu uiți niciodată ce a fost.  Și speri ca și tu sa reușești sa impamantanesti atâtea amintiri în sufletul celui de 2 ani.